Responsabilitățile copiilor în mediul Montessori

Ne dorim să creștem copii care își asumă responsabilități, se implică în viața de familie și în comunitățile din care fac parte, au inițiativă și găsesc soluții la problemele din jurul lor.  

Am rugat-o pe Mihaela Preda, învățător la Școala primară Montessano, să ne spună care este rolul responsabilităților în viața unui școlar și cum sunt puse în aplicare la Școala Montessano.

Zina Nichita, Editor Gokid: Cum sunt privite în filozofia Montessori responsabilitățile pe care ar trebui să și le assume copiii?

Mihaela Preda: Maria Montessori se referă la deprinderile de viață practică pe care le consideră foarte importante începând de la vârste foarte mici.

Încă din ciclul 0-3 ani, copiii sunt obișnuiți să preia anumite responsabilități, de viață practică. “Nu face niciodată pentru un copil ceea ce el poate face singur” este un principiu esential în filozofia Montessori în sensul de a lăsa copilul să facă independent ceea ce e capabil să facă, iar adultul să-l încurajeze și să nu facă o sarcină în locul său.

Apoi, în mediul Montessori pregătit pentru copii de 3-6 ani responsabilitățile se definesc sub aspectul unor activități pe care copiii le exersează repetitiv, având la dispoziție diverse materiale pe rafturi, ca de exemplu: ștersul prafului, măturatul, îngrijirea plantelor, pe care le fac ori de câte ori doresc, la început nu neapărat ca și finalitate în mediu, ci ca să dobândească noi abilități.

În timp, copilul devine sensibil la frumos și constient că el poate crea ordine în jurul său și simte că e nevoie să facă anumite activități că să înfrumusețeze spațiul.

 

În mediul de școală copiii care au urmat ciclul Montessori vin deja cu deprinderile formate, prin urmare în școala Montessano nu avem în clasă materiale și rafturi dedicate pentru a exersa deprinderile de viață practică, așa cum se întâmplă în mediul de 3-6 ani.

Zina: Cum sunt exersate aceste deprinderi în școala Montessano?

Mihaela: Există in clasă un orar al responsabilităților care se schimbă în fiecare zi de luni astfel încât școlarii au timp pe parcursul săptămânii să exerseze responsabilitatea alocată.

Am definit 8 grupe mari de responsabilități care se referă la îngrijirea mediului.

Clasa nu e doar un spațiu unde se desfășoară activități de învățare, ci este un loc unde copiii petrec foarte mare parte din timpul în care ei sunt activi și ne-ar plăcea să se gândească cu drag la el.

Zina: Ce activităti apar în acest orar?

Mihaela: Responsabilitățile de viață practică pe care le au copiii în mediul de școală Montessano sunt:

Ștergerea prafului de pe rafturi;

Curățarea meselor de lucru și aranjarea scaunelor;

Măturatul clasei;

Îngrijirea florilor (udat, curățarea florilor de frunze uscate, etc);

Pregătirea și servirea mesei;

Strângerea mesei;

Aranjarea cărților în bibliotecă, respectând domeniile bine definite (știință, literatură, istorie, artă, etc);

Aranjarea materialelor la locurile lor pe rafturi;

Copiii de 6-10 ani pot îndeplini oricare dintre aceste responsabilități. Așa cum se poate observa nu sunt diferite de sarcinile pe care copiii le-ar putea face și acasă.

 

Zina: Care ar fi așadar rolul responsabilităților de viață practică?

Mihaela: Ne-ar plăcea în primul rând ca școlarii să se gândească la acest spațiu ca la a două casă, să vină aici cu gândul că este un loc care le aparține.

Este foarte importantă coeziunea grupului: clasa să devină spațiu al comunității, pe care au datoria de a-l îngriji.

Când se întorc din vacanțe copiii se bucură că au materiale noi, verifică rafturile să vadă dacă e ceva schimbat, așa cum facem cu un spațiu drag.

Sarcinile se realizează doar atunci când este nevoie, dacă pământul de la flori nu este uscat, nu pun apă doar ca să bifeze că au îndeplinit sarcina în ziua respectivă. 

Zina: De ce sunt importante responsabilitățile pentru copii?

Mihaela: Ordinea exterioară duce la ordine interioară (în gândire). Într-un spațiu curat și ordonat copiilor le va fi mult mai ușor să își desfășoare activități structurate și organizate.

Realizând sarcinile alocate în fiecare zi copiii învață să fie responsabili, să ducă lucrurile la bun sfârșit.

Lucrul în echipă ajută la coeziunea grupului, întărind relațiile interpersonale.

Nu în ultimul rând, realizând aceste sarcini de îngrijire a mediului copiii își dezvoltă simțul estetic.

Este foarte important să nu uităm că trebuie să existe plăcerea în îndeplinirea sarcinilor. Trebuie comunicate clar criteriile de succes în îndeplinirea unei responsabilități și apreciate eforturile copiilor când sarcinile sunt duse la capăt.

Zina: Care ar fi momentul potrivit pentru responsabilități? Când se ocupă școlarii Montessano de sarcinile alocate?

Mihaela: Am fixat un timp special pentru responsabilități, când toți școlarii Montessano fac același lucru, își îndeplinesc sarcinile alocate și se verifică ulterior cum au fost realizate.

Zina: Care este rețeta succesului?

Mihaela: Sarcinile sunt împărțite pe echipe a câte 2 școlari, astfel în cazul în care unul lipsește, sarcina nu rămâne nefăcută. Am ales echipe care știm că funcționează, respectând un alt principiu Montessori: copiii mari îi ajută pe cei mici. Totodată, am avut mereu grijă să punem  împreună copii care comunică bine, tocmai pentru reușita procesului. Periodic însă, echipele se modifică, însă respectând același principiu.

 

Zina: Cum aplicăm aceste principii acasă? Cum poate adultul să sprijine copiii în îndeplinirea responsabilităților?

Mihaela: Putem face lista cu sarcinile pe care le poate îndeplini copilul, în funcție de vârsta lui (adică să identificăm zona pe care ne putem bază):

Așezatul și strânsul mesei: la început implicarea părintelui este mai mare decât a copilului, dar nu trebuie să preseze, e nevoie de răbdare și ulterior copilul va prelua mai mult din această responsabilitate.

Strângerea lucrurilor: e important ca părintele să sublinieze regula de bază: Când copilul a terminat o activitate, să strângă și să pună lucrurile la locul lor.

Grija pentru propriul corp: este în sarcina copilului; trebuie să între în rutina lui zilnică spălatul pe dinți, pe corp, preocuparea de a se îmbrăca cu haine curate, curățarea încălțărilor, păstrarea unghiilor curate, etc.

Un aspect important în rutina zilnică a copilului de școală este pregătirea pentru a doua zi. Pregătirea temelor pentru a doua zi, a hainelor și a ghiozdanului intră în responsabilitatea copilului iar părintele are rolul de a monitoriza că aceste sarcini au fost duse la îndeplinire.

Atenție, nu ocupăm toată seara cu responsabilități. Este important să existe un timp special alocat pentru acest lucru, 10 -15 minute sunt suficiente, de preferat la aceeași oră, pentru ca, în timp, îndeplinirea sarcinilor să intre copilului în reflex.

Cu toții ne dorim să avem copii ordonaţi și mai ales responsabili și-i mulţumesc Mihaelei că a împărtășit cu noi modul în care sunt aplicate principiile Montessori în Şcoala Montessano. În acest fel, ne este mai ușor să urmăm și acasă această direcţie, pentru a exista o coerenţă între ceea ce se întamplă la școală și în mediul de acasă.

Interviul a fost realizat de Zina Nichita, Editor la Gokid.ro 

Școala Primară Montessano vă propune un concept educaţional unic în România, care îmbină curriculum-ul national cu pedagogia Montessori, educaţia pentru sănătate şi multiculturalitatea.

Copiii au parte de educație cosmică și holistică, gândire liberă și creativă, independență și încredere, respect pentru natură, echilibru, empatie, viață conştientă și activă (mișcare în aer liber, fără telefoane mobile), multiculturalitate și non-discriminare.

Şcoala Primară Montessano este autorizată să funcționeze pentru nivelul primar conform Ordinul Ministrului nr. 5767/2015.

 Detalii despre oferta educațională.